Fostul șef al comisiei de investigare a accidentului din Apuseni acuză presiuni ale superiorilor. Procurorii au început urmărirea penală

Fostul șef al comisiei de investigare a accidentului din Apuseni acuză presiuni ale superiorilor. Procurorii au început urmărirea penală
Publicat: 21/11/2014, 20:32

În urma depunerii plângerii, procurorii au început urmărirea penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, conform reprezentanților Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

Centrul de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (CIAS) a întocmit un raport preliminar privind accidentul aviatic din Apuseni, în care se arăta că un factor important care a dus la producerea acestui eveniment a fost reprezentat de condițiile meteorologice nefavorabile din timpul zborului.

Pilotul Adrian Iovan și studenta Aurelia Ion și-au pierdut viața în accidentul aviatic produs în 20 ianuarie, în Munții Apuseni, într-o zonă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la granița dintre județele Cluj și Alba. În accident au fost răniți copilotul Răzvan Petrescu și medicii Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sfânta Maria” și Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuș, județul Bihor. Echipa medicală din avion mergea de la București la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care suferise un accident vascular cerebral.

Epava avionului și victimele au fost găsite de trei localnici, după căutări care au durat aproximativ cinci ore și la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, polițiști, salvamontiști, angajați ai Parcului Național Munții Apuseni și localnici.

Cercetările în dosarul accidentului din Apuseni sunt făcute de procurorii militari din Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, după ce Parchetul Curții de Apel Alba Iulia și-a declinat competența, în 4 februarie, din cauză că trebuie audiate persoane din instituții centrale ale statului cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență.

Procurorul general al Parchetului Curții de Apel Alba Iulia, Augustin Lazăr, declara atunci că în cazul accidentului aviatic din Apuseni există „suspiciunea unei conduite culpabile din partea unor persoane care au făcut parte din celulele de criză, persoane care au calitatea de ministru”.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia au făcut cercetarea locului producerii accidentului și au ridicat mijloace materiale de probă. De asemenea, au fost audiate persoanele rănite în accident, medici de urgență, personalul ISU, al Jandarmeriei, personalul silvic, localnicii, pădurarii care au participat la căutări.

În 11 februarie, procurorii Secției Parchetelor Militare au dispus, prin ordonanță, începerea urmăririi penale pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și neglijență în serviciu.

În 17 februarie a fost începută urmărirea penală și pentru infracțiunile de neluare și nerespectare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, precum și pentru încălcarea de către personalul aeronautic civil a îndatoririlor de serviciu.

Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA) a trimis, în urma solicitării venite de la procurori, transcrierile convorbirilor purtate de personalul acestei instituții, în timpul zborului aeronavei. Pe lângă transcrierea convorbirilor, procurorii Secției Parchetelor Militare au mai cerut de la ROMATSA și documente referitoare la briefing-ul meteorologic al zborului.

De asemenea, anchetatorii au solicitat Serviciului de Telecomunicații Speciale fișele de caz referitoare la accidentul aviatic și procedura urmată de operatorii serviciului 112, de la sesizare și până la închiderea cazului, potrivit metodologiilor, procedurilor operaționale și protocoalelor în vigoare. Procurorii au solicitat STS declasificarea convorbirilor efectuate prin 112 în ziua producerii accidentului aviatic din Apuseni, precum și relații privind tehnicile de localizare a apelanților acestui serviciu.

Anchetatorii au mai solicitat, de la Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), relații privind modalitatea tehnică în care furnizorii de servicii publice de telefonie asigură preluarea apelului la serviciul de urgență 112 și facilitează localizarea acestor apeluri de către SNUAU 112.

De asemenea, procurorii au primit de la Consiliul Suprem de Apărare a Țării documentele prezentate în ședința din 2 februarie 2014 privind accidentul aviatic.

În dosar au mai fost primite, de la Școala Superioară de Aviație Civilă, înregistrările video ale aeronavei din momentele anterioare decolării.

Procurorii au cerut de la Ministerul Transporturilor raportul preliminar întocmit de inspectorii Centrului de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (CIAS).

De asemenea, au fost audiați ca martori angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, ai Ministerului Apărării Naționale, controlori de trafic aerian, conducerea și personalul Școlii Superioare de Aviație Civilă, ofițeri de rang superior din Jandarmeria Română și Inspectoratului General al Aviației Civile, angajați ai Serviciului de Ambulanță București – Ilfov.

Părinții și sora Aurei Ion au fost, în 21 martie, la PICCJ, unde au dat declarații în anchetă, iar procurorii le-au pus la dispoziție dosarul.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a fost reflectată victoria Maiei Sandu în presa internațională: O palmă dată Kremlinului. Ce...
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de...
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Cele mai sigure țări în care să te afli în cazul izbucnirii celui de-al Treilea...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
Păianjeni mari cât un șobolan au invadat Marea Britanie, după ce mii de exemplare au...
Apartament cu două camere scos la vânzare cu 340.000 euro în Cluj. Ironii pe rețelele...
Cântăreață din România, implicată într-un grav accident auto! Mașina ei s-a izbit cu putere de...
Planta care te scapă rapid de durere. Crește în grădină și are proprietăți similare opiului
Boala care a umplut spitalele în ultimele săptămâni. Doi copii au murit deja
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Data la care se deschide târgul de Crăciun din Piața Constituției 2024. Ce surprize au...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
2024: La ce viteză se ia permisul în afara localității?
Document: ce dimensiuni trebuie să aibă o groapă comună la ruşi
A fost găsită ARCA lui NOE? Indiciul găsit pe o monedă din secolul III
Dan Negru, cu inima sfâșiată. Tragedia care l-a marcat: A fost o zi grea atunci
O iarnă cu multă zăpadă? Fenomentul care va schimba tot în România
Ce a putut să facă un român pe scara blocului, chiar la ușa liftului. Ceilalți...
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
Momentul în care Chris Martin a căzut printr-o gaură din scenă a fost surprins video...
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
Un fizician susține că un alt univers ar fi existat înainte de Big Bang